Povestea licuriciului

Aparu usor, sub forma unei unde de lumina, se aseza aici, pe piept si tot mai aproape de inima, de locul magic; pana la urma prinse contur si dadu viata unui licurici, un sambure de foc, luminos si cald. Isi facu loc, in felul sau jucausi, pana ce transforma inima in propria sa casa. Dar nu ii era de ajuns, pentru ca un licurici este dornic sa calatoreasca, sa lumineze si sa sclipeasca in noapte. Pe masura ce aer proaspat ajungea la el, licuriciul crestea, devenind tot mai increzator in puterile sale si mai curios de ce are sa faca cu ele. Cu fiecare raza de lumina gadila pe interior pieptul copilului, alunecand in fiecare cotlon si jucandu-se in interiorul corpului sau. "Ce calatorie interesanta in acest corp de copil!" - isi spuse el din ce in ce mai curios. A plecat spre talpi, unde stia ca are sa fie loc de topaiala. "Am sa las talpilor o particica din mine, impreuna cu increderea de a pleca si de a veni, de a se desprinde de Pamant si a pluti in aer, pentru a  calca apoi cu multa siguranta, da, asta am sa le ofer talpilor, curajul de a explora si de a parcurge distante". Zis si facut. Atunci copilul incepu sa sara de bucurie, sa se roteasca si sa tropaie cu putere. Licuriciul pleca mai departe, pentru ca erau si alte locuri de vizitat. Cand a ajuns in zona pantecului, intalni acolo o armata de emotii ce nu se cunosteau intre ele si se certau intr-una (care este cea preferata, cea buna, cea importanta). Atunci el incepu sa incalzeasca cu razele sale si sa transforme emotiile in bucati de plastelina moi si colorate. Vazand asta, emotiile au inceput sa se rostogoleasca, sa se turteasca, ori sa se impleteasca una cu cealalta, luand mereu forme noi si amuzante. Indeplinindu-si sarcina si aici, in pantecul copilului, licuriciul pleca mai departe. va imaginati poate ca devenea din ce in ce mai mic, lasand bucati din el in fiece parte. Dar nu era asa, licuriciul crestea in caldura si luminozitate, era acum un bulgare de foc. Odata ajuns in brate, simti usoara raceala si transpiratie. Le vizita deget cu deget si hotara apoi sa puna si aici o raza de curaj copilului: de a se prinde cu incredere mana altor copii si de a-si lua la revedere atunci cand doreste; de a se prinde si de a se desprinde atunci cand simte.  De asemenea, oferi bratelor magia transformarii si le lasa sa creeze lumea din jur sau. Ei bine, nici capul nu a ramas nevizitat, pentru ca bulgarele de foc, cat o minge de acum, traversa gandurile si imaginatie si oferi limpezime si claritate, asemeni apelor unui lac. Licuriciul isi lua la revedere apoi si promise copilului ca se va intoarce de fiecare data cand va fi chemat. O senzatie stranie il cuprinse pe copil, incepu sa sara, sa se roteasca, sa alerge si sa stige asemeni focului.